Inadmisibilul mister al PNRR – DW – 27.05.2021
  1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Inadmisibilul mister al PNRR

27 mai 2021

Dincolo de spectacolul politic intern, de triumfalism și retorică facilă de opoziție, despre Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) ar trebui să reținem câteva elemente esențiale și riscante.

https://p.dw.com/p/3u1PC
Bancnote euro
Imagine: Thibaut Durand/Hans Lucas/picture alliance

În primul rând, că nu plouă cu cârnați. Adică doar 13 miliarde de euro din 29 sunt gratis. Restul sunt împrumuturi care trebuie rambursate. În afară de România și Italia, statele nu s-au înghesuit să le acceseze.

Da, UE și-a permis negocierea unei dobânzi cu mult mai mici decât ar fi reușit România, care se împrumută cel mai scump dintre toate statele UE. Dar 16 miliarde ramân bani împrumutați, care trebuie restituiți și care se adaugă la datoria publică.

În al doilea rând, regula PNRR, explicată de chiar ministrul Ghinea într-un interviu acordat SpotMedia.ro, este că fiecare proiect care nu respectă precis termenele poate bloca toți banii:

“Dacă se blochează niște jaloane dintr-o componentă, nu se blochează doar componenta respectivă. Se blochează tot PNRR. În următorii 5 ani și jumătate, țara aceasta, indiferent de cine va fi condusă, va avea un mecanism de urmărire a reformelor conectat cu banii. Și dacă un minister nu-și face treaba, se blochează banii pentru toate celelalte ministere și companii.

Deci dacă la Transporturi se ratează un proiect, sunt blocați banii și pentru Educație?

Da. Sau invers. O dată la 6 luni va fi făcută o evaluare împreună cu CE. Dacă jaloanele asumate au fost puse în practică, va fi eliberată o nouă tranșă de bani. Mecanismul e diferit de cel cu care suntem obișnuiți. De aceea, durează mult, de aceea, și CE este atât de “chichiricioasă”, pentru că după ce dă drumul la mecanism nu mai are control: ai stabilit jaloanele, le atingi, CE dă verde, vin banii.

Dar implementarea va fi complicată. Trebuie să măsuram de o mie de ori ce punem în reforme și investiții”.

Și  riscurile sunt foarte mari, mai ales în zona infrastructurii rutiere pentru care a fost o luptă imensă să fie introdusă în PNRR și care a căpătat, până la urmă, o pondere importantă.

Noi avem o tradiție cu întârzierea din cele mai variate motive: că licitația, că antreprenorul, că subcontractorul, că proiectantul, că expropierea, că s-a pierdut, că s-a furat etc. Eu, una, nu-mi aduc aminte de vreun proiect încheiat la termenul fixat.

Citiți articolul integral AICI.