De-ale carnavalului: File de istorie – DW – 01.02.2008
  1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

De-ale carnavalului: File de istorie

Claudia Ştefan / Laurenţiu Diaconu-Colintineanu1 februarie 2008

Pe 31.01, în "joia postului muierilor", au reînceput manifestările de stradă din "cel de-al cincilea anotimp" aşa cum este numit carnavalul. Petrecerile costumate şi manifestările vor dura până în "miercurea cenuşii".

https://p.dw.com/p/D0ue
Imagine: AP

Chiar dacă manifestările prilejuite de această sărbătoare diferă de la o regiune la alta, carnavalul din Germania este legat, la origini, de începerea postului Paştelui. Cuvântul provine din italienescul "carnevale" - care s-ar traduce prin "a te ţine departe de carne", adică "a posti". Multă vreme originea cuvântului a fost controversată; printre altele se credea că are legătură cu ritualuri păgâne ale fertilităţii, cu obiceiurile de alungare a demonilor sau cu sărbătorile romane.

Primele scrieri referitoare la sărbătorile din această perioadă datează din secolul al treisprezecelea. Înainte de începerea postului, oamenii obişnuiau să mai consume pentru ultima oară carne, ouă şi brânzeturi din abundenţă. Dar totuşi trebuie spus că festinul avea şi un scop care se înscrie perfect în limitele utilităţii: astfel se consumau alimentele rămase din proviziile de iarnă. De aici s-a dezvoltat ulterior şi obiceiul colindatului de carnaval, acele procesiuni în care copiii primesc dulciuri şi alte mici deliciuri pentru cântecelele lor. În Evul Mediu, oamenii se înfruptau în majoritate în spatele uşilor propriei case, dar începând cu secolul al 13-lea, poftele culinare s-au mutat din ce în ce mai des în spaţiul public, cel puţin în marile oraşe. Iar festinurile erau însoţite de asemenea de muzicanţi.

Evul Mediu, influenţa bisericii şi demonizarea carnavalului

Muzica şi dansul au devenit nelipsite din serbările medievale, iar prezentările alegorice erau la modă. Până în secolul al 14-lea, noaptea postului a fost o sărbătoare veselă, la care toată lumea se amuza din toată inima. Însă veacul al 15-lea avea să aducă o schimbare majoră: Biserica a catalogat serbarea drept nepotrivită. Clericii au spus că noaptea postului era lipsită de orice Dumnezeu. În plus, în afară de împărăţia Domnului, serbarea ar fi divinizat tărâmul zeului păgân Bahus.

Bildgalerie Karneval 2005 - 08
Imagine: dpa

Împărăţia medievală a bufonilor a devenit întruchiparea răului. Totuşi astăzi, tărâmul magic se regăseşte în serbările carnevalistice din Koln sau Munchen cu tot cu prinţii, gărzile şi spiriduşii săi. Numărul 11 era, apropos, numărul bufonilor, aşa că să nu vă mire că în unele regiuni, carnavalul începe pe 11.11 la orele 11:11.

Demonizarea nopţii postului de către biserică se poate observa în noile costume purtate de participanţi începând cu secolul al 15-lea. Au început să apară drăcuşorii, vrăjitoarele şi demonii iar unii alergau precum sălbaticii pe străzi. Dar asta nu e tot: alţii se costumau înn ţigani, mauri, turci sau evrei. Nici animalele nu au fost uitate: ursul şi porcul reprezentau nesătulii, măgarul lenea şi zmeul invidia.

Carnavalul devine eveniment monden

Bildgalerie Karneval 2005 - 02
Imagine: AP

Secolul al 15-lea şi al 16-lea au reprezentat punctul culminant nopţii postului. Brusc organizatorii au început să parodieze evenimente şi întâmplări din viaţa cotidiană şi iată cum au luat naştere spectacolele şi piesele de teatru specifice carnavalului. Breslele nu au mai putut nici ele sta de-o parte şi au început să participe în formă organizată la serbări.

În Evul Mediu târziu, bufonul a ajuns la loc de cinste şi a fost ridicat la rangul de personaj principal al carnavalului. El, piticul care ia totu peste picior şi critică mai tot ce apucă, avea şi însemnele puterii sale: marota, adică acel sceptru aproape regal cu un cap caraghios în vârf. Costumul bufonului, cel în pătrăţele, îşi are originea în personajul italian al Comediei del' Arte, Arlecchino.

Reformatorii şi iluminiştii au adus o perioadă de acalmie în serbările carnavalului, abia romantismul a adus din nou entuziasmul oamenilor pentru vechile obiceiuri şi sărbători.

Tradiţiile şi obiceiurile s-au păstrat până în zilele noastre

Ritualurile şi obiceiurile nopţii postului sunt atât demultiple şi variate cum poate nu v-aţi putea imagina. De la spartul de geamuri până la arderea unor păpuşi de paie. În unele locuri, de pe dealul din vecinătate se dă drumul unei roţi în flăcări până în centrul aşezării, iar superstiţiile populare spun că de exemplu în această zi nimeni nu ar trebui să se căsătorească pentru că demonii sunt liberi printre oameni. Aaah, era să uit: unii cred şi că în noaptea aceasta toată lumea se vindecă de dureri de spate dacă face baie ... treaz.

Obiceiuri ar fi atât de multe că nu ne-ar ajunge ore în şir să le enumerăm, dar un ucru este sigur: toate tradiţiile s-au păstrat până în zilele noastre, aşa că indiferent de zona unde se serbează carnavalul, cu siguranţă că ceva merită cu adevărat văzut...