Analiză: 5 puncte în care Ciolacu se suprapune cu AUR – DW – 15.06.2023
  1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Analiză: 5 puncte în care Ciolacu se suprapune cu AUR

15 iunie 2023

Cabinetul Ciolacu a fost votat de parlament cu 290 de voturi pentru față de 234, minimul necesar. Liderul PSD promite dezvoltarea relațiilor atlantiste, dar în același timp face multe promisiuni greu de acoperit.

https://p.dw.com/p/4SbmB
Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu, şeful PSD, a preluat conducerea guvernului la BucureştiImagine: Yonhap/picture alliance

Liderul PSD, Marcel Ciolacu l-a avut invitat special pentru acest eveniment pe patriarhul Daniel. Prezența înaltului prelat subliniază cumva programul de viitor al social-democraților pe care noul prim-ministru Ciolacu l-a enunțat în câteva cuvinte: familie, tradiție, credință. Culoarul dreptei naționaliste devine foarte aglomerat în România, fiindcă liberalii mizează pe aceleași principii conservatoare, care sunt, însă, ilustrate cu mai multă tenacitate de Alianța pentru Unirea Românilor. 

Discursul lui Marcel Ciolacu dinaintea votului de investitură a încercat să demonstreze că ceea ce le promite AUR simpatizanților săi ar putea livra chiar PSD, chiar dacă nu imediat. Există cel puțin cinci linii majore prin care discursul noului premier se suprapune peste cel al AUR:

  1. Cu Dumnezeu înainte: Noul premier crede că naționalismul și apropierea de Biserică ajută PSD să-și mențină bazinul electoral, așa că astăzi a avut mai multe piruete în această direcție: „Mie nu îmi e teamă să duc România acolo unde îi este locul. Știu că am de partea mea istoria de luptă a poporului nostru. Valorile noastre puternice legate de familie și tradiții. Și, mai ales, am multă credință. Credința mea este în Dumnezeu și în România. Trebuie doar ca și noi, românii, să credem în viitorul țării”.
  2. Promisiuni excesive? Salariul mediu pe economie va ajunge la 1000 de euro în 2025, iar cel minim la 500 de euro, profesorii vor primi tot ceea ce au cerut și chiar în plus, a insistat noul prim-ministru: salariul debutanților va porni de la salariul mediu brut pe economie, dar trebuie elaborate criterii, iar „profesorii care muncesc din greu trebuie răsplătiți” și „să câștige mai mult”. A promis și creșterea pensiilor, dar fără să ofere date clare, doar vorbe care sună bine: „voi fi dușmanul de moarte al tuturor celor care vor mai îndrăzni să spună vreodată că părinții noștri - după o viață de muncă - sunt asistați sociali. Sau că pensia este pomană”. Promisiunile făcute și noul program de guvernare, copiat după cel vechi pornesc de la o creștere economică de 4.2%. Numai că Fondul Monetar Internațional estimează doar o creștere de 2,4%. 
  3. Retorică sau program? Marcel Ciolacu este primul demnitar PSD care cere în fața plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului „eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari”. A promis ferm eliminarea tuturor pensiilor speciale, o condiție clară din partea Bruxelles-ului pentru a elibera banii din PNRR. 
  4. Cum traduce patriotismul economic: 50 de miliarde de euro pentru următorii doi ani investiți în companiile autohtone care produc în România plus două industrii strategice asupra cărora să se concentreze guvernul, industria alimentară și industria materialelor de construcții, care „vor beneficia de cele mai ample scheme de stimulare a producției din istorie”.
  5. Sunt amenințate multinaționalele? Marcel Ciolacu a preluat de asemenea de la AUR ideea că România va discuta „de la egal la egal” cu partenerii ei economici, inclusiv în ceea ce privește investițiile și locurile de muncă pe care aceștia le creează în România.
Patriarhul Daniel
Patriarhul Daniel a fost prezent alături de Marcel Ciolacu în ParlamentImagine: Robert Ghement/dpa/picture-alliance

Spre deosebire de extremiști, totuși, Marcel Ciolacu promite  că România va fi centrul european și al NATO pe flancul Estic în sectorul industriei de apărare, fiindcă „urmează investiții importante în domeniu”, atât dinspre statele continentale, cât și dinspre SUA. În plus, noul guvern are ca „obiectiv central” în relația cu Washingtonul adoptarea „în cel mai scurt timp” a legislației specifice privind Securitatea Mării Negre, „în așa fel încât proiectele României la Marea Neagră să beneficieze de sprijin american”. Liderul PSD a spus și azi în Parlament că „locul României este în Uniunea Europeană și NATO”, că Uniunea Europeană i-a asigurat Bucureștiului peste 50 de miliarde de euro și că „dacă alți lideri au altă alternativă de a dezvolta România, să facă un pas în față. Să le spună românilor care sunt soluțiile lor. Altfel, prin minciuni, urlete și manipulare, nu poți dezvolta o țară. O poți doar îngropa”

Liderul USR, Cătălin Drulă i-a dat cea mai dură replică lui Marcel Ciolacu spunându-i că îl copiază pe Liviu Dragnea, dar că „nimeni nu vrea copia”, „varianta de mâna a doua”. Din punctul de vedere al reprezentantului Uniunii Salvați România, un singur plan real ar putea avea noul guvern „creşterea taxelor”, care de altfel se tot întâmplă în ultimul an și jumătate. 

Președintele UDMR, Kelemen Hunor le-a reproșat foștilor săi aliați că „au premeditat executarea unui partener credibil echilibrat și responsabil” și i-a recomandat lui Marcel Ciolacu, preluând o replică celebră din perioada Revoluției din 1989: „aveți grijă de PNL, (...). Aveți grijă să nu se trezească”, fiindcă „în România nu a trecut încă pericolul de a te culca sănătos și a te trezi mort. Dacă se vor trezi, vă vor lăsa singuri.”

Într-adevăr unul dintre marile riscuri ale acestei perioade ar fi o instabilitate guvernamentală prin plecarea liberalilor. Dar, poate, un risc și mai mare vine din promisiunile exagerate ale noului premier, care ar putea duce la așteptări nerealiste. Neîndeplinirea promisiunilor sociale ar putea împinge și mai mulți oameni spre AUR. Retorica naționalist-populistă a social-democraților și a liberalilor s-ar putea să aibă un efect invers la vot.

Sabina Fati
Sabina Fati Sabina Fati scrie pentru DW din 2020.